Un an lângă Căpitan – Ilie Tudor

Astfel, Ilie Tudor creionează, pentru cititorul anului 2009, imaginea lui Corneliu Zelea Codreanu – aşa cum a putut-o percepe, desigur, un adolescent -, temperamentul acelui om, trăirile lui în anumite momente, dar şi fascinaţia – inexplicabilă încă – exercitată asupra unor mase impresionante de oameni. Sunt zugrăviţi, pe rând, Ion Banea, Nicolae Totu, generalul Zizi Cantacuzino, Bănică Dobre, Nicoleta Nicolescu ş.a.. Dacă ne gândim că toţi aceşti oameni erau morţi deja la sfîrşitul anului 1939, interesul prezentat de public pentru naraţiunea în discuţie este cu atât mai explicabil.
Trebuie spus, în treacăt, că Ilie Tudor este unul din cei 70 de copii necăjiţi luaţi din satele Olteniei şi crescuţi, la iniţiativa lui Corneliu Codreanu, la sediul legionar din strada Gutenberg, din Bucureşti, cu scopul de a studia Comerţul, în perspectiva mai lungă a creării unor structuri economice cu ajutorul cărora, legionarii doreau să elimine dominanţa elementelor alogene din acest sector, nu prin violenţă, ci prin concurenţă. Fenomenul acesta, al „comerţului legionar”, cum îl numeau liderii Gărzii de Fier, este la rândul său foarte interesant şi, credem noi, nu îndeajuns cercetat de istorici.
În fine, partea a doua a cărţii prezintă suferinţele cu care Ilie Tudor a „plătit” acel episod, petrecut în inima organizaţiei legionare, am putea spune. A „plătit” ceva mai târziu, în perioada în care sistemul represiv comunist arunca după gratiile închisorilor pe toţi aceia care erau identificaţi ca duşmani ai „dictaturii proletariatului”. Din acest punct de vedere, Ilie Tudor a cunoscut supliciile anchetelor barbare şi tratamentul inuman aplicat de securişti. El a cunoscut moartea, foamea, frigul, umilinţa şi batjocura. dar a trecut demn, senin, prin toate acestea, acceptînd creştineşte suferinţa, tocmai pentru că a reuşit să-i pătrundă sensul. Mai mult, acum, la vârsta tâmplelor albe, condeiul lui Ilie Tudor reuşeşte să redea toate acele scene apocaliptice, cu o seninătate lipsită de resentimente sau complexe răzbunătoare. Un calm, o bucurie aşezată, o împăcare cu totţi şi cu toate, dublată însă de vigilenţa omului care a ajuns, prin suferinţă, să trăiască într-o legătură permanentă cu Dumnezeu – iată sentimentul ce răzbate din paginile acestei cărţi.
Din bezna universului concentraţional comunist, se disting, uneori, figuri luminoase, adevărate candele şi repere pentru acei nefericiţi aruncaţi în uriaşul malaxor de vieţi nevinovate: poetul Radu Demetrescu Gyr, părintele profesor Dumitru Stăniloaie, precum şi o pleadă de mărturisitori, îndurînd cu dragoste şi împăcare cruda soartă care, unora, nu le-a mai dat şansa de a reveni în sânul celor dragi.
Or, poate tocmai faptul că a beneficiat de această şansă, să-l fi determinat pe valorosul scriitor Ilie Tudor să aştearnă pe hârtie aceste amintiri „sfinte”, cum le consideră d-sa. De ce am ignora atunci vocaţia mărturisitoare a acestor pagini? – iată o perspectivă ce vine să întregească modesta noastră analiză pe marginea volumului „Un an lângă Căpitan”.

Format A5, 200 pag., copertă policromă, broşat.