Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc – vol. 2

Memoriile lui Ion Gavrilă Ogoranu, evocând lupta de rezistență armată anticomunistă din Munții Făgărașului, constituie una dintre cele mai zguduitoare mărturii ale demnității și eroismului cu care unii din tinerii acestui neam s-au opus regimului ilegitim și criminal instaurat de ocupația sovietică. Străbătută de un neaoș grai ardelenesc și de o vervă scriitoricească aparte, cartea „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” reprezintă ultimul cuvânt al liderului rezistenței armate făgărășene, scăpat prin pronia dumnezeiască de urmărirea asiduă a Securității.

Urmărit de Securitate pentru a fi capturat încă din 1948, în cei 28 de ani de clandestinitate Ion Gavrilă avea să devină cel mai căutat om din România. Timp de 7 ani, între 1948 și 1955, el a acționat în cadrul grupului de partizani al cărui lider a devenit. După destructurarea acestuia de către Securitate, Gavrilă și-a petrecut alți 22 de ani, din 1955 până în 1976, ascuns în casa văduvei camaradului său ucis în închisoare, Petru Săbăduș. Ana Săbăduș, mamă a doi copii, l-a adăpostit pe Gavrilă cu o credință nelimitată în Dumnezeu, deși era conștientă că, dacă el era descoperit, și ea ar fi fost condamnată la moarte.

Timp de 28 de ani Ion Gavrilă Ogoranu a purtat cu el două condamnări la moarte în contumacie.Pe capul său se pusese un preț uriaș, iar conducerea Securității considera capturarea sa o miză de prim interes. Dosarul său de urmărire conține peste 11.000 de file, cuprinzând un șir continuu de acțiuni operative desfășurate pe tot cuprinsul țării și peste hotare, în rândurile exilului, cu un singur scop: prinderea lui Ion Gavrilă. Iar dacă nu ar fi existat acea intervenție a președintelui american Nixon pe lângă Ceaușescu, probabil că soarta sa ar fi fost cruntă după capturarea din 1976.

Gavrilă a considerat supraviețuirea sa un dar dumnezeiaesc al cărui scop a fost mărturisirea, după eliberarea de comunism, a acestei pagini de istorie plină de durere și suferință, pentru a fi cunoscută de tinerii de azi. În paginile celor două volume, el creionează cu duișie portretele camarazilor săi căzuți în luptă cu Securitatea ori stinși în chinuri între zidurile temnițelor regimului comunist. Din carte răzbat chipurile curate dar aspre ale acelor tineri care, în anii de groază ai celui mai groaznic regim totalitar, au renunțat la tot pentru a fi prezenți acolo unde datoria de român și de creștin o cerea. Țara Făgărașului s-a umplut de martiri și de familii zdrobite. Represiunea a fost una pe măsura rezistenței, iar comuniștii nu s-au sfiit să folosească cele mai diabolice metode pentru a frânge rezistența luptătorilor și a sătenilor din regiune, care îi sprijineau.

Cartea lui Ion Gavrilă Ogoranu este un adevărat memorial al eroismului și demnității acestui neam. O epopee pe care copiii ar trebui să o învețe în școală și care nu ar trebui să lipsească din biblioteca nici unui român, indiferent că trăiește în țară sau în afara granițelor ei. În paginile acestor volume, autorul a adunat tot freamătul zilelor și nopților acelor ani petrecuți de el și camarazii săi cu arma și ranița în spate, urmăriți pretutindeni de spectrul morții și al trădării. Deschideți această carte copiilor voștri și îndrumați-i s-o citească, pentru a afla de la vârstă fragedă că țara în care trăiesc și libertatea de care beneficiază au fost plătite scump, cu mult sânge nevinovat și sute de mii de vieți distruse.

„Pe potecile munţilor, acest grup de tineri, n-am purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.

Aceste gânduri, adânc frământate în nopţi lungi de iarnă, îngropaţi în zăpezi pe crestele Carpaţilor, sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate şi oraşe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă şi să desăvârşească marea şi strălucita biruinţă românească.” (Ion Gavrilă Ogoranu – Testamentul Grupului Carpatin Făgărășean – Muntele Buzduganu, Săptămâna Mare, 1952)

,,Va fi altfel în viitor? Într-un viitor apropiat nici într-un caz. Am povestit despre lupta şi jertfa unor tineri de acum 50 de ani, dintr-un colţ de ţarã: Ţara Fãgãraşului. Vor fi înţeleşi de cei din ziua de azi? Asemenea iluzii nu-mi fac. Pentru majoritatea contemporanilor, acestea sunt probleme care nu intereseazã. O ştiam de mult. O ştiau şi cei care au murit luptînd. Acei ce au murit cu cei ce mai trãim îngenunchem în faţa veşnicei Românii, rugîndu-ne: Mamã ţarã, iartã-ne cã am cutezat sã luptãm şi sã murim pentru tine. Puţini, foarte puţini ne vor înţelege, ne vor iubi şi vor relua lupta noastrã pierdutã, ca sã meargã spre biruinţã. Pentru fraţii aceştia puţini am scris aceste rânduri.” Ion Gavrilă Ogoranu